Sfârşit de vacanţă. Început timid de toamnă… Toate sunt pe începute. Lunile de pauză fizică şi intelectuală au trecut rapid presărate cu zâmbete, cărţi, parfum, sunete, dimineţi fără griji, rujuri în culori din ce în ce mai diafane, îndoieli şi linişte. Multă linişte macină sufletul după ceva vreme.
Probleme administrative brăzdau cerul limpede al verii parcă dorind neapărat să îmi demonstreze că rareori e cum vrei tu şi nu cum vrea soarta. Mecanisme expuse oricărui om erau pentru mine greu de digerat [mental]. Dar totul e bine când se termină cu… linişte.
Sunt atât de calmă. Nu am gustat niciodată această stare… Uneori mă sperie. Am înţeles că nimic nu e al nostru, nici măcar sufletul… ori liniştea.
Nimic nu pare a fi suferit o schimbare majoră. Trecutul e încă încărcat de amintiri calde sau arse. Prezentul e tot aici, însoţindu-mi umbra. Viitorul a rămas în ceaţă. Există o singură diferenţă- acum nu mai îmi este teamă să păşesc înainte…
